Continuarea articolului "Ţara şi Constituţia", publicat în Cronica, România de azi în 28 aprilie 2013. Este partea a II-a din seria Constitutia, tara, statul si natiunea
Prima parte a fost postată în 24 aprilie.
Arătam în prima parte că trebuie să vedem raporturile dintre Ţară-Naţiune-Stat, pentru a înţelege dimensiunea şi rolul unei Constituţii.
 |
| Ţara - Naţiune - Stat |
Veţi vedea de ce Constituţia trebuie schimbată şi nu amendată.
Constituţia este un drept fundamental al Ţării şi o obligaţie a Statului. Acesta este şi motivul pentru care eu nu voi vota Noua Constituţie, adică amendarea celei existente.
ŢARA este o construcţie istorică, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi. Acţiunea specifică ţării este dată de voinţa cetăţenilor ei. România ca ţară, este o construcţie a naţiunii române şi apoi a statului român din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.
 |
| ŢARA - identitate, valori, drepturi |
Identitatea de ţară este formată din multe atribute cu o evoluţie istorică bine determinată.
România ca ţară, poate fi considerată o construcţie politică prin actul de voinţă al naţiunii române, în secolul al XIX-lea. Dar istoria ne arată că o abordare corectă este aceea în care timp de aproape două mii de ani, pe fundamentul Daciei, Ţara a existat, fărâmiţată în feude şi provincii, altfel nu ar fi fost posibilă Unirea.
Actul de Unire al lui Mihai Viteazul la 1600 nu a fost un act de cucerire. Cu aproape două sute de ani înainte, Mircea cel Bătrân reuşise să extindă Ţara românească, din Banat până la Marea Neagră. Astfel, e corect să spunem că România a fost aici, pe acest teritoriu carpato-danubiano-pontic, din perioada formării statelor antice iar începând cu 24 ianuarie 1859, s-a format Statul român.
Astăzi, România are o populaţie de peste 20 milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste 238,000 kmp.
Cultura şi tradiţiile ţării sunt mai bogate decât cele ale naţiunii române. În cursul istoriei, o serie de alte neamuri care au locuit vremelnic sau care s-au stabilit pe teritoriul actual, dar şi instituţii şi personalităţi, au îmbogăţit cultura şi tradiţiile ţării. Sunt multe alte evenimente care au pus amprenta României în alte locuri ale lumii (vezi cercurile mici, gabene, din exterior).
Ar fi o listă mult prea mare pentru a fi introdusă într-un articol. Constantin Brâncuşi este un reper cultural al naţiunii române şi al României, devenit reper mondial. Anghel Saligny, un geniu al construcţiilor, ca şi Henri Coandă, un geniu al ingineriei aviaţiei, sunt repere ale ţării şi ale naţiunii, deşi au şi descendenţă franceză. Dar Julius Popper, inginer, geograf şi explorator, care era evreu originar din România şi a dus toponimia românească în Ţara de Foc (munţii Sinaia ;i Carmen Sylva), în secolul al XIX-lea, a pus o amprentă a României acolo. Regele Carol I, nu aparţinea neamului românesc dar prin acţiunile lui s-a dovedit a fi ceea ce numim "un bun român".
Exploratorii şi alpiniştii care fixează plăcuţe datate şi tricolorul în locuri greu accesibile şi pe vîrfurile munţilor, pun o amprentă a României acolo. Referirile literare, artistice şi ştiinţifice la România, denumirile româneşti ale unor bulevarde în marile capitale ale lumii, reprezentanţele culturale nonstatale ale României, bisericile ortodoxe române din străinătate, exponatele din muzeele lumii, drepturile României din exterior, toate acestea sunt prezenţe ale României, ca ţară. În competiţiile sportive internaţionale, este reprezentată ŢARA, nu statul. Oricare sportiv declară că a concurat sub Tricolor, pentru România. Oricare militar declară că a luptat sub tricolor, pentru România.
Identitatea ţării pe plan mondial este dată în primul rând de nume şi simbolul de reprezentare, dar reperele de identitate sunt multiple, ele există, nu trebuie create.
Numele este România, simbolul este Tricolorul (roşu, galben, albastru).
Imnul aparţine statului român deşi ar trebui să aparţină ţării. Dar şi Statuk e parte din ţară, o parte însă strcturată care administrează treburile interne şi reprezintă în exterior ţara.
România a purtat numele de Regatul României într-o perioadă în care fuziunea dintre stat şi ţară a fost necesară pentru consolidarea independenţei de stat. Regatul este totuşi o formă a statului şi nu a ţării.
Comuniştii, după ce au luat puterea de stat, i-au schimbat numele în Republica Populară Română şi apoi în Republica Socialistă România.
Dar regatul şi republica sunt forme de stat.
Ţara are cetăţeni iar în cazul nostru, peste 85% sunt români şi pentru noi România este şi Patria, pentru că ne identificâm cu ea. Pentru basarabeni, România este Patria mamă.
Eu încerc să prezint cât mai simplu atributele, valorile şi drepturile ţării dar domeniul este atât de vast încât orice aş scrie, pare prea puţin.
Are ţara instituţii în afara Statului?
Da, prea puţine şi fără putere, pentru că aşa prevede Constituţia. În mod normal, cea mai importantă instituţie în afara statului, este Votul cetăţenilor.
ATENŢIE:
Constituţia trebuie să fie Legea fundamentală a statului, adică toată construcţia statului trebuie să se facă pe baza ei. Altfel spus, ţara prin cetăţenii ei, prin votul lor, trebuie să stabilească obligaţiile şi drepturile Statului.
Acest enunţ are o mare importanţă şi se trece foarte uşor peste el în instituţiile de stat.
Înseamnă de fapt că iniţiativa redactării unei Constituţii trebuie să revină ţării şi nu statului, chiar dacă statul face parte din ţară.
Statul acţionează ca un sistem iar sistemele evoluează permanent spre conservarea lor.
Pentru că o activitate la scara întregii ţări privind elaborarea unei Constituţii, esze dificilă şi lentă, ar trebui ca o instituţie a ţării, una de referinţă, să aibă iniţiativa.
Sunt trei instituţii recunoscute, care nu aparţin statului (sau ar trebui să nu aparţină): Academia Română, Biserica Ortodoxă Română şi Banca Naţională a României. E drept că mai există şi Societate civilă, asociaţii, fundaţii şi sindicate. Este evident că singura instituţie care are posibilitatea să elaboreze o nouă Constituţie, este Academia Română. Deci nu Guvernul, nu Parlamentul, nu Preşedintele!
Elaborarea Constituţiei nu este şi nu trebuie să fie un act politic, aşa cum se susţine, ci un act civil.
Prin Constituţie, Ţara trebuie să oblige Statul:
- să se formeze şi să evolueze între limite bine definite. În mod normal, prin votul cetăţenilor trebuie să se aleagă forma de stat (monarhie sau republică) şi regimul politic.
- să respecte şi să protejeze simbolurile, valorile şi drepturile ţării
-să reprezinte politic ţara în limitele impuse de litera Constituţiei
-să ceară Referendumul atunci când este în imposibilitate de a-şi exercita funcţiile sau când o situaţie politică, social-economică sau naturală, excede atribuţiile sale (război, revoluţie, pace, unire, uniune, destrămare, cataclisme naturale, foamete)
Când Statul încalcă, prin politici proprii, Constituţia, el trebuie dizolvat.
Ca urmare, Ţara trebuie să aibă un organism de control al statului, altul decât Votul, altul decât Curtea Constituţională, altul decât Parlamentul.
Limba română este o valoare a naţiunii române care se extinde ca valoare de identitate a ţării şi obligaţie a statului de a o utiliza ca limbă oficială.
Ca o concluzie, repet, Constituţia este un drept al Ţării, al cetăţenilor ei. Chiar dacă cetăţenia este un protocol prin care Statul certifică apartenenţa cetăţenilor la ţară, dreptul ţării trebuie exercitat de cetăţenii ei.
Statul poate fi dizolvat, schimbat, amendat, sancţionat, dar ţara nu. Poate că se va înţelege acum de ce ţinta atacurilor noastre este statul şi nu ţara. E drept că mulţi oameni, mai ales din sfera politică, fac confuzii între stat şi ţară şi prin ignoranţa lor, ca să nu spun prostie sau chiar trădare, atacă ţara!
Aceasta a fost în sumar, prezentarea legăturii dintre Ţară şi Constituţie.
Actul de Unire al lui Mihai Viteazul la 1600 nu a fost un act de cucerire. Cu aproape două sute de ani înainte, Mircea cel Bătrân reuşise să extindă Ţara românească, din Banat până la Marea Neagră. Astfel, e corect să spunem că România a fost aici, pe acest teritoriu carpato-danubiano-pontic, din perioada formării statelor antice iar începând cu 24 ianuarie 1859, s-a format Statul român.
Astăzi, România are o populaţie de peste 20 milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste 238,000 kmp.
Cultura şi tradiţiile ţării sunt mai bogate decât cele ale naţiunii române. În cursul istoriei, o serie de alte neamuri care au locuit vremelnic sau care s-au stabilit pe teritoriul actual, dar şi instituţii şi personalităţi, au îmbogăţit cultura şi tradiţiile ţării. Sunt multe alte evenimente care au pus amprenta României în alte locuri ale lumii (vezi cercurile mici, gabene, din exterior).
Ar fi o listă mult prea mare pentru a fi introdusă într-un articol. Constantin Brâncuşi este un reper cultural al naţiunii române şi al României, devenit reper mondial. Anghel Saligny, un geniu al construcţiilor, ca şi Henri Coandă, un geniu al ingineriei aviaţiei, sunt repere ale ţării şi ale naţiunii, deşi au şi descendenţă franceză. Dar Julius Popper, inginer, geograf şi explorator, care era evreu originar din România şi a dus toponimia românească în Ţara de Foc (munţii Sinaia ;i Carmen Sylva), în secolul al XIX-lea, a pus o amprentă a României acolo. Regele Carol I, nu aparţinea neamului românesc dar prin acţiunile lui s-a dovedit a fi ceea ce numim "un bun român".
Exploratorii şi alpiniştii care fixează plăcuţe datate şi tricolorul în locuri greu accesibile şi pe vîrfurile munţilor, pun o amprentă a României acolo. Referirile literare, artistice şi ştiinţifice la România, denumirile româneşti ale unor bulevarde în marile capitale ale lumii, reprezentanţele culturale nonstatale ale României, bisericile ortodoxe române din străinătate, exponatele din muzeele lumii, drepturile României din exterior, toate acestea sunt prezenţe ale României, ca ţară. În competiţiile sportive internaţionale, este reprezentată ŢARA, nu statul. Oricare sportiv declară că a concurat sub Tricolor, pentru România. Oricare militar declară că a luptat sub tricolor, pentru România.
Identitatea ţării pe plan mondial este dată în primul rând de nume şi simbolul de reprezentare, dar reperele de identitate sunt multiple, ele există, nu trebuie create.
Numele este România, simbolul este Tricolorul (roşu, galben, albastru).
Imnul aparţine statului român deşi ar trebui să aparţină ţării. Dar şi Statuk e parte din ţară, o parte însă strcturată care administrează treburile interne şi reprezintă în exterior ţara.
România a purtat numele de Regatul României într-o perioadă în care fuziunea dintre stat şi ţară a fost necesară pentru consolidarea independenţei de stat. Regatul este totuşi o formă a statului şi nu a ţării.
Comuniştii, după ce au luat puterea de stat, i-au schimbat numele în Republica Populară Română şi apoi în Republica Socialistă România.
Dar regatul şi republica sunt forme de stat.
Ţara are cetăţeni iar în cazul nostru, peste 85% sunt români şi pentru noi România este şi Patria, pentru că ne identificâm cu ea. Pentru basarabeni, România este Patria mamă.
Eu încerc să prezint cât mai simplu atributele, valorile şi drepturile ţării dar domeniul este atât de vast încât orice aş scrie, pare prea puţin.
Are ţara instituţii în afara Statului?
Da, prea puţine şi fără putere, pentru că aşa prevede Constituţia. În mod normal, cea mai importantă instituţie în afara statului, este Votul cetăţenilor.
ATENŢIE:
Constituţia trebuie să fie Legea fundamentală a statului, adică toată construcţia statului trebuie să se facă pe baza ei. Altfel spus, ţara prin cetăţenii ei, prin votul lor, trebuie să stabilească obligaţiile şi drepturile Statului.
Acest enunţ are o mare importanţă şi se trece foarte uşor peste el în instituţiile de stat.
Înseamnă de fapt că iniţiativa redactării unei Constituţii trebuie să revină ţării şi nu statului, chiar dacă statul face parte din ţară.
Statul acţionează ca un sistem iar sistemele evoluează permanent spre conservarea lor.
Pentru că o activitate la scara întregii ţări privind elaborarea unei Constituţii, esze dificilă şi lentă, ar trebui ca o instituţie a ţării, una de referinţă, să aibă iniţiativa.
Sunt trei instituţii recunoscute, care nu aparţin statului (sau ar trebui să nu aparţină): Academia Română, Biserica Ortodoxă Română şi Banca Naţională a României. E drept că mai există şi Societate civilă, asociaţii, fundaţii şi sindicate. Este evident că singura instituţie care are posibilitatea să elaboreze o nouă Constituţie, este Academia Română. Deci nu Guvernul, nu Parlamentul, nu Preşedintele!
Elaborarea Constituţiei nu este şi nu trebuie să fie un act politic, aşa cum se susţine, ci un act civil.
Prin Constituţie, Ţara trebuie să oblige Statul:
- să se formeze şi să evolueze între limite bine definite. În mod normal, prin votul cetăţenilor trebuie să se aleagă forma de stat (monarhie sau republică) şi regimul politic.
- să respecte şi să protejeze simbolurile, valorile şi drepturile ţării
-să reprezinte politic ţara în limitele impuse de litera Constituţiei
-să ceară Referendumul atunci când este în imposibilitate de a-şi exercita funcţiile sau când o situaţie politică, social-economică sau naturală, excede atribuţiile sale (război, revoluţie, pace, unire, uniune, destrămare, cataclisme naturale, foamete)
Când Statul încalcă, prin politici proprii, Constituţia, el trebuie dizolvat.
Ca urmare, Ţara trebuie să aibă un organism de control al statului, altul decât Votul, altul decât Curtea Constituţională, altul decât Parlamentul.
Limba română este o valoare a naţiunii române care se extinde ca valoare de identitate a ţării şi obligaţie a statului de a o utiliza ca limbă oficială.
Ca o concluzie, repet, Constituţia este un drept al Ţării, al cetăţenilor ei. Chiar dacă cetăţenia este un protocol prin care Statul certifică apartenenţa cetăţenilor la ţară, dreptul ţării trebuie exercitat de cetăţenii ei.
Statul poate fi dizolvat, schimbat, amendat, sancţionat, dar ţara nu. Poate că se va înţelege acum de ce ţinta atacurilor noastre este statul şi nu ţara. E drept că mulţi oameni, mai ales din sfera politică, fac confuzii între stat şi ţară şi prin ignoranţa lor, ca să nu spun prostie sau chiar trădare, atacă ţara!
Aceasta a fost în sumar, prezentarea legăturii dintre Ţară şi Constituţie.
