Codexul romanesc

Codexul românesc

Continuarea articolului Constituţia şi necesitatea Statul modern. Codexul românesc, publicat în Cronica, România de azi, în 20 mai 2013.

   Codexul românesc va fi o lucrare care necesită timp pentru elaborare, el nu poate fi elaborat peste noapte. Consider că, sub egida Academiei Române, care va reuni specialişti din domeniile culturii, ştiinţei, istoriei, geografiei, patrimoniului, dreptului şi administraţiei, codexul poate fi realizat în câţiva ani. Nu văd o altă soluţie pentru a fundamenta valorile noastre de identitate de ţară şi neam şi pentru a aduce Statul acolo unde-i e locul, adică să serveascî interesele Ţării şi Naţiunii. Până atunci, Constituţia va include un preambul în care se va statua dreptul Ţării şi al Naţiunii asupra Statului. 

   Vot exemplifica prin trei cazuri: 

1. În Codexul românesc, Tricolorul va fi prezentat ca un simbol al Ţării şi ca valoare de identitate românească. Ca urmare, Codexul va explicita că nu pot fi adăugate culori pe steag (vezi cazul idiotului care a pus portocaliul cu ocazia sărbătorilor de 1 decembrie) şi condiţiile în care pot fi puse steme. Eu aş lăsa dreptul de a fi admisă orice formă, nu numai dreptunghiulară, a tricolorului şi de a fi expus pe orice support, pânză, mozaic, piele etc… Refritor la stemă, aş interzice orice stemă pe tricolor, cu excepţia celor ale unităţilor militare, dar aş susţine posibilitatea inserării tricolorului în steme. 
2. În Codexul românesc, Limba română va fi prezentată ca o valoare de identitate a Naţiunii şi obligatoriu, ca limbă oficială, de stat, în România. Indiferent de evoluţia integrării europene, Limba română va rămâne cu statusul dat de Codexul românesc. Statul poate evolua, pe baza criteriilor integrării europene, spre utilizarea altor limbi europene, dar respectând Codexul. 
3. În Codexul românesc, Toponimia va fi explicitată ca valoare de identitate a locului şi protejată în acest fel. Deci, reprezentanţii politici ai Statului român la Bruxelles şi în alte Conferinţe şi Tratate internaţionale, vor proteja acest drept. Altfel spus, Mureşul va rămâne Mureş şi nu râul E2143, Oltenia va rămâne Oltenia şi nu regiunea 2E22. Aş putea trata nenumărate alte cazuri. 

   În construcţia pe care o propun, se observă lesne că Ţara şi Naţiunea au nevoie de instituţii în afara Statului. Nu este vorba despre un model multistatal al managementului de ţară ci pur şi simplu despre aducerea statului într-o matcă normală. Putem şi e preferabil să construim un stat modern, social şi puternic.

   În aceste condiţii, Codexul românesc va fi ca o Biblie a identităţii României şi a Naşiunii române iar Constituţia, care este Legea fundamentală a Statului, va respecta Codexul românesc.

   Până când Uniunea Europeană va realiza un Codex european, asta dacă nu cumva se va prăbuşi, vor trece mai mult de zece ani iar noi vom fi cu problemele de administrare modernă, de stat modern, de societate conştientă, rezolvate. Acesta este viitorul. 

   Codexul românesc este fundamental pentru noi şi de aceea propun redactarea lui. Când se va realiza Codexul European, acesta va trebui să includă codexurile ţărilor member şi nu să fie realizat încălcându-le. 

   Codexul românesc va fi Cartea noastră de identitate. O singură instituţie poate iniţia construcţia Codexului românesc şi aceasta este Academia română.

Constitutia, Statul si Sistemul

   Continuarea articolului Constituţia, statul şi sistemul, publicat în 16 mai 2013 în Cronica, România de azi.

   Care e rolul statului?

   Care sunt atribuţiile şi limitele statului?

   Care sunt simbolurile statului?

   Am arătat că România este numele Ţării iar Tricolorul, unul dintre simbolurile ei.

   Am arătat că Limba Română este o valoare de identitate a Naţiunii Române iar spiritul românesc este construcţia istorică a Naţiunii.

   Statul preia valorile şi simbolurile Ţării şi ale Naţiunii şi astfel:

1. Se numeşte Statul român, reprezentând politic România
2. Gestionează cetăţenia română, adică certificarea apartenenţei de ţară
3. Utilizează Limba Română ca limbă oficială
4. Utilizează Tricolorul ca Drapel de Stat
5. Utilizează un cântec patriotic, din patrimonial cultural al naţiunii, ca Imn de stat.
6. Iar pentru că trebuie să se identifice cumva, în afara simbolurilor ţării şi ale naţiunii, îşi creează propria stemă, adică blazonul, căreia îi atribuie, fals, denumirea de Stema Ţării. De fapt e stema statului. Ţara nu are stemă.

   Stema este un simbol al puterii, al administraţiei. Dacă ar fi fost un simbol al Ţării, cu siguranţă nu ar fi fost schimbată de atâtea ori. Dar statele care s-au perindat la conducerea ţării, şi-au pus propriul simbol de putere.
   Despre steme si heraldică, găsiţi informaţii primare pe Wikipedia

Stema Regatului Romaniei dupa independenta de stat	Stema mare a Regatului României	Stema Republicii Populare Romane
Stema Republicii Socialiste Romania	Stema actuala a Romaniei	Cocarda Fortelor Aeriene Romane EXCEPTIONAL!

   Istoria noastră modernă este plină de cazuri în care Stema a murdărit Tricolorul. Amintiţi-vă zilele Revoluţiei din decembrie 1989, când oamenii, revoltaţi pe abuzurile statului ceauşist, au decupat stema de pe tricolor.

   Ţara şi Naţiunea sunt în dreptul lor să stabilească Constituţia, să supravegheze, să controleze şi să sancţioneze Statul.

   Dar au cum, au instituţii în afara statului?

   În afara Academiei Române, a BNR (care ar trebui să fie a ţării) şi a BOR, mai sunt diverse ONG-uri, asociaţii, sindicate. Prea puţin, mult prea puţin.

   Iar sancţiunea Ţării asupra Statului este numai prin VOTUL cetăţenilor şi prin REVOLTĂ. Naţiunea, în integralitatea ei, nici măcar aceste instituţii nu le are.

   De unde apare conflictul Statului cu Ţara şi Naţiunea?

   Am mai scris despre situaţiile de acest gen, si diagrama conflictelor TARA-STAT-NATIUNE.

Diagrama conflictelor TARA - STAT - NATIUNE

   CONSTITUŢIA trebuie să armonizeze cele trei entităţi, Ţara, Naşiunea şi Statul, astfel încât să preîntâmpine conflictele.
   Sunt obligat aici să utilizez termenul de Sistem cu două înţelesuri:

• Sistemul-I, ca mulţime a unor elemente legate prin anumite reguli şi căruia i se pot aplica teoriile sistemului (evoluţie, conservare, entropie)
• Sistemul-II, ca structură şi mecanism de control a Sistemului-I.

   Statul funcţionează ca un sistem-I iar sistemele-I evoluează spre propria conservare, altfel spus spre menţinerea cu orice preţ a puterii de stat.

   Sistemul-II este mecanismul de control a statului, atenţie, nu al statului ci al grupului coordonator, care poate fi în afara structurii de stat. Când preşedintele Constantinescu a declarat că “a fost învins de către sistem”, el s-a referit la Sistemul-II. Fapt cert este că Sistemul-II a fost şi este coordonat de un grup restrâns, pentru propriile interese şi/sau interese străine României.

   Statul roman, adică Sistemul-I, nu funcţionează nici măcar după propriile legi ci după voinţa şi decizia unui grup, Sistemul-II. Acesta nu poate fi destructurat de Ţară sau Naţiune decât prin forţă sau prin schimbarea Constituţiei şi exercitarea controlului asupra statului.

   Sistemul II este cel care dirijează oamenii şi deciziile în stat. Din cauza Sistemului II, am ajuns să avem miniştri, parlamentari, directori şi decidenţi locali analfabeţi sau semianalfabeţi, curviştine cocoţate în funcţii de stat, judecători care acţionează la ordin, executanţi fideli ai deciziilor grupului de control. România poate avea şi zece laureaţi ai Premiului Nobel, niciunul dintre ei nu va avea acces în funcţii de decizie a Statului, dacă nu este agreat sau nu face chiar parte din Sistemul II.

Sistemul II, teroristul naţiunii, vânzătorul de neam şi ţară, a aparţinut după al doilea război mondial, ruşilor prin serviciile lor de informaţii civile şi militare, apoi a trecut, pas cu pas, în perioada lui Ceauşescu, în mâna Securităţii şi a unui grup politic al PCR.

   După Revoluţia din 1989, Sistemul-II a acaparat în totalitate, nodurile cheie ale conducerii statului. Astăzi, Sistemul are o osatură informativ-politică şi cu siguranţă se află la dispoziţia unor forţe străine neamului şi ţării.

   Din cauza acestui Sistem II, suntem obligaţi să ducem o mare ruşine natională.

   Se trece mult prea uşor peste faptul că abuzurile şi cruzimea asupra deţinuţilor politici, deportările şi execuţiile, au fost făcute de către conaţionali, adică de români. Aceasta este marea ruşine a naţiunii române iar aceşti călăi nu au fost deranjaţi de nimeni de când avem acest Stat de drept, pentru că Sistemul II nu permite.

   Este normal ca statul să aibă o osatură dar aceasta trebuie menţinută strict în litera legii.

   Falsitatea aşa numitului Stat de drept nu mai trebuie demonstrată.

   Cele trei puteri de stat, legislativă, executivă şi judecătorească sunt părţi ale Statului. Indiferent de acţiunile politice ale aşa numitei puteri şi opoziţii, ele sunt părţi ale sistemului. Cum să vorbeşti despre separaţia puterii în stat când Executivul este determinat politic de Legislativ iar Juridicul este numit politic?

   Exemplu concret îl aveţi cu România din 1989 încoace. Averea naţională, averea ţării, a fost furată cu legea în mână, adică Executivul a iniţiat legile furtului, Legislativul le-a promovat sub formă de legi iar Puterea Judecătorească a fost chiar cu năframa pe ochi, pentru că i-a lăsat în pace.

   Falsitatea acestui Stat nu mai trebuie dovedită iar pentru că orice rahat trebuie să aibă un moţ, există un protocol, o formă de angajament declarativ şi scris, pe care ei, cei ce formează statul, jură credinţă Ţării.  Vorba populară spune despre cei nedemni, mincinoşi, trădători, că sunt “oameni fără Dumnezeu”. Priviţi-i când depun jurământul, când îşi fac cruce, când mint cu neruşinare, când invocă interesul naţional.

Î   n partea a doua, voi dezvolta ceea ce ne interesează mai mult, rolul Constituţiei şi posibilităţile ca Ţara şi Naţiunea să verifice, să controleze şi să amendeze statul.

Voi prezenta căteva construcţii din lucrarea “Statul modern, schimbarea banilor şi noua economie mondială”, lucrare în curs de finalizare. Se va înţelege mai uşor de ce e bine să facem saltul spre construcţia unui Stat modern, social şi puternic, în spiritul valorilor ţării şi neamului.

++++ urmează Constituţia şi necesitatea Statul modern+++++

Constituţia, un drept al naţiunii

Continuarea articolului "Naţiunea şi Constituţia", publicat în Cronica, România de azi în data de 9 mai 2013. Este partea a III-a din seria Constitutia, tara, statul si natiunea
Arătam în prima parte că trebuie să vedem raporturile dintre Ţară-Naţiune-Stat, pentru a înţelege dimensiunea şi rolul unei Constituţii.

Ţara - Naţiune - Stat

   Veţi vedea de ce Constituţia trebuie schimbată şi nu amendată.
   Am arătat că acest act fundamental, Constituţia, este un drept fundamental al Ţării şi o obligaţie a Statului.
   Dar Constituţia, în cazul nostru concret, în care Naţiunea a făurit unitatea ţării şi a constituit statul român, în secolul al XIX-lea, trebuie să oblige statul să protejeze valorile naţionale.
   Voi prezenta raportul ţării cu naţiunea şi de aici dreptul naţiunii asupra valorilor proprii, drept care trebuie prevăzut în Constituţie şi care devine astfel o obligaţie a statului. Adică, aşa ar trebui să fie!

   

Tara si Natiunea

Reamintesc faptul că, modelul de abordare are la bază trei entităţi, între care se stabilesc raporturile şi stabileşte rolul Constituţiei:
   ŢARA este o construcţie istorică, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi. Acţiunea specifică ţării este dată de voinţa cetăţenilor ei.
   NAŢIUNEA este o dezvoltare naturală a celor de-un neam, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi.
   STATUL este Managementul ţării, are formă şi structură care-l identifică, simboluri proprii, obligaţii faţă de ţară şi naţiune, drepturi de administrare.
   CONSTITUŢIA se numeşte şi Legea fundamentală a Statului şi trebuie să stabilească Managementul ţării şi raporturile cu Naţiunea. Constituţia este un drept fundamental al ţării, exprimat prin voinţa cetăţenilor şi în acelaşi timp o obligaţie a statului, căruia îi stabileşte atribuţiile şi funcţiunile.

   Am scris că NAŢIUNEA este o dezvoltare naturală a celor de-un neam, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi. Mai mult decât atât, cu timpul, naţiunea a dezvoltat un spirit propriu care o identifică iar toţi acei care au îmbrăţişat acest spirit şi s-au identificat ca existenţă şi exprimare cu el, au fost şi sunt consideraţi ca aparţinând naţiunii române.

   Subiectul este atât de vast încât nu poate fi detaliat într-un articol. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că Naţiunea s-a dezvoltat ca o conştiinţă colectivă a celor de-un neam iar apoi a integrat pe cei care au aderat la spiritul ei, la modul de simţire, de gândire şi exprimare, la valorile ei.

   Cea mai de preţ valoare a Naţiunii române este Limba Română. Cei care au preluat-o într-o formă arhaică, au apărat structura ei, au modelat-o, dezvoltat-o şi au promovat-o, au fost cronicarii şi cărturarii.
   Astfel, putem spune că noi am trăit din plin destinul biblic al Învăţătorului, al celui care pune sămânţa culturii şi dezvoltă cultura. Un rol istoric cu adevărat excepţional în promovarea Limbii române şi a spiritului naţional, care nu poate fi contestat, revine Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Greco Catolice (Şcoala Ardeleană). Limba română, limba literară de astăzi, este rodul culturii române, rodul spiritului românesc.

   Naţiunea română a unit Ţara şi a format Statul român modern. Odată cu aceasta, Naţiunea a transferat asupra ţării dreptul de a utiliza Limba Română şi asupra Statului, dreptul de a utiliza dar şi obligaţia de a proteja Limba Română. Ceea ce am scris aici, nu reprezintă nici propagandă naţională şi nici gratuităţi pe tema naţională. E bine să ştiţi că o serie de ţări, după ce s-au consolidat ca state, au avut ca limbă oficială Limba Latină sau limba cuceritorului. E destul să analizaţi ţările din jurul nostru.

   Trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, pe vremea lui Cuza, a întregit caracterul naţional al statului român. Naţiunea a unit Ţara şi s-a identificat cu ea şi cu statul în secolul al XIX-lea.
   Galeria oamenilor de cultură şi artă, a oamenilor de ştiinţă, fondatorilor de şcoli şi învăţământ, promotori ai valorilor româneşti în lume, este extrem de bogată şi practic imposibil de inserat într-un articol. Îl numim pe Eminescu poetul nostru naţional nu numai pentru latinitatea limbii române folosite ci mai ales pentru spiritul locului, spiritul neamului, spiritul naţiunii care răzbate creaţia lui.

   Tricolorul este un simbol naţional, devenit simbol al ţării. 

   Trei culori şi Deşteaptă-te române sunt imnuri naţionale, utilizate ca imnuri de stat.

  Cultura şi tradiţiile româneşti, istoria, comunităţile de români de pe alte meleaguri, toponimia, toate acestea aparţin naţiunii române.

   Pentru românii aflaţi împrăştiaţi prin lume, România este Patria sau Patria mamă dacă ei aparţin altui stat ca cetăţenie. Suntem cam 30 milioane de români în lume iar două treimi sunt pe teritoriul României.

   Mă refeream la spiritul românesc şi la acei care, fiind din alte neamuri, l-au îmbrăşat, s-au identificat cu el şi au contribuit la construcţia şi dezvoltarea ţării şi la menţinerea unităţii naţionale. Exemplu elocvent este cel al Regelui Carol I, venit ca prinţ străin în Principatele Unite şi devenit Regele României şi fondatorul Casei Regale a României. 
   Ceea ce formează o naţiune este spiritul, un spirit al locului, dezvoltat cultural de vorbitorii aceleiaşi limbi care-şi identifică existenţa şi exprimarea cu grupul căruia îi aparţin. Austriecii sunt vorbitori de germană dar şi-au dezvoltat naţiunea pe valori culturale proprii. Americanii şi-au dezvoltat naţiunea pe propriile valori culturale în câteva sute de ani, vorbitori fiind de engleză, spaniolă şi altele.
   Noi românii, avem limbă proprie, cultură proprie, teritoriu stabil pe care ne-am dezvoltat ca naţiune.

   Putem oare vorbi despre o naţiune europeană?

   NU, categoric nu, poate peste vreo sută de ani. Au trecut mai bine de 60 de ani de la fondarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea Pieţei Comune Europene şi a Uniunii Europene de azi.
   Un spirit de naţiune se naşte greu dacă nu este fundamentat pe afinităţi culturale şi are la bază decizii politice. Uniunea Europeană are şansa dezvoltării unei civilizaţii europene moderne, care poate fi sâmburele naţiunii europene, dar până atunci, pe fondul crizei majore de valori politice şi al parazitismului clientelar de la Bruxelles, se cantonează în structuri de tip tabără militară mixtă.
   Revenind la România, la Naţiune, devine evident că prin Constituţie, Statul trebuie obligat să apere, să păstreze, să dezvolte şi să promoveze valorile Naţiunii române. Indiferent de apartenenţa statului în structuri politico-economice internaţionale, acesta, Statul, trebuie împiedicat să distrugă jaloanele naţiunii române, ele fiind jaloanele identităţii noastre.

Constituţia este un drept fundamental al ŢĂRII

Continuarea articolului "Ţara şi Constituţia", publicat în Cronica, România de azi în 28 aprilie 2013. Este partea a II-a din seria Constitutia, tara, statul si natiunea
Prima parte a fost postată în 24 aprilie. 
Arătam în prima parte că trebuie să vedem raporturile dintre Ţară-Naţiune-Stat, pentru a înţelege dimensiunea şi rolul unei Constituţii.

Ţara - Naţiune - Stat

   Veţi vedea de ce Constituţia trebuie schimbată şi nu amendată.
   Constituţia este un drept fundamental al Ţării şi o obligaţie a Statului. Acesta este şi motivul pentru care eu nu voi vota Noua Constituţie, adică amendarea celei existente.
   ŢARA este o construcţie istorică, are o identitate proprie, valori, simboluri şi drepturi. Acţiunea specifică ţării este dată de voinţa cetăţenilor ei. România ca ţară, este o construcţie a naţiunii române şi apoi a statului român din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.

ŢARA - identitate, valori, drepturi

    Identitatea de ţară este formată din multe atribute cu o evoluţie istorică bine determinată.

   România ca ţară, poate fi considerată  o construcţie politică prin actul de voinţă al naţiunii române, în secolul al XIX-lea. Dar istoria ne arată că o abordare corectă este aceea în care timp de aproape două mii de ani, pe fundamentul Daciei, Ţara a existat, fărâmiţată în feude şi provincii, altfel nu ar fi fost posibilă Unirea.
   Actul de Unire al lui Mihai Viteazul la 1600 nu a fost un act de cucerire. Cu aproape două sute de ani înainte, Mircea cel Bătrân reuşise să extindă Ţara românească, din Banat până la Marea Neagră. Astfel, e corect să spunem că România a fost aici, pe acest teritoriu carpato-danubiano-pontic,  din perioada formării statelor antice iar începând cu 24 ianuarie 1859, s-a format Statul român.
   Astăzi, România are o populaţie de peste 20 milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste 238,000 kmp.
  Cultura şi tradiţiile ţării sunt mai bogate decât cele ale naţiunii române. În cursul istoriei, o serie de alte neamuri care au locuit vremelnic sau care s-au stabilit pe teritoriul actual, dar şi instituţii şi personalităţi, au îmbogăţit cultura şi tradiţiile ţării.  Sunt multe alte evenimente care au pus amprenta României în alte locuri ale lumii  (vezi cercurile mici, gabene, din exterior).
   Ar fi o listă mult prea mare pentru a fi introdusă într-un articol. Constantin Brâncuşi  este un reper cultural al naţiunii române şi al României, devenit reper mondial. Anghel Saligny, un geniu al construcţiilor, ca şi Henri Coandă, un geniu al ingineriei aviaţiei, sunt repere ale ţării şi ale naţiunii, deşi au şi descendenţă franceză.  Dar Julius Popper, inginer, geograf şi explorator, care era evreu  originar din România şi a dus toponimia românească în Ţara de Foc (munţii Sinaia ;i Carmen Sylva), în secolul al XIX-lea, a pus o amprentă a României acolo.  Regele Carol I, nu aparţinea neamului românesc dar prin acţiunile lui s-a dovedit a fi ceea ce numim "un bun român".
   Exploratorii şi alpiniştii care fixează plăcuţe datate şi tricolorul în locuri greu accesibile şi  pe vîrfurile munţilor, pun o amprentă a României acolo. Referirile literare, artistice şi ştiinţifice la România, denumirile româneşti ale unor bulevarde în marile capitale ale lumii, reprezentanţele culturale nonstatale ale României, bisericile ortodoxe române din străinătate, exponatele din muzeele lumii, drepturile României din exterior, toate acestea sunt prezenţe ale României, ca ţară. În competiţiile sportive internaţionale, este reprezentată ŢARA, nu statul. Oricare sportiv declară că a concurat sub Tricolor, pentru România. Oricare militar declară că a luptat sub tricolor, pentru România.
   Identitatea ţării pe plan mondial este dată în primul rând de nume şi simbolul de reprezentare, dar reperele de identitate sunt multiple, ele există, nu trebuie create.
   Numele este România, simbolul este Tricolorul (roşu, galben, albastru).
   Imnul aparţine statului român deşi ar trebui să aparţină ţării. Dar şi Statuk e parte din ţară, o parte însă strcturată care administrează treburile interne şi reprezintă în exterior ţara.
   România a purtat numele de Regatul României într-o perioadă în care fuziunea dintre stat şi ţară a fost necesară pentru consolidarea independenţei de stat. Regatul este totuşi o formă a statului şi nu a ţării.
   Comuniştii, după ce au luat puterea de stat, i-au schimbat numele în Republica Populară Română şi apoi în Republica Socialistă România.
   Dar regatul şi republica sunt forme de stat.
   Ţara are cetăţeni iar în cazul nostru, peste 85% sunt români şi pentru noi România este şi Patria, pentru că ne identificâm cu ea. Pentru basarabeni, România este Patria mamă.
   Eu încerc să prezint cât mai simplu atributele, valorile şi drepturile ţării dar domeniul este atât de vast încât orice aş scrie, pare prea puţin.
Are ţara instituţii în afara Statului?
   Da, prea puţine şi fără putere, pentru că aşa prevede Constituţia. În mod normal, cea mai importantă instituţie în afara statului, este Votul cetăţenilor.
ATENŢIE:
   Constituţia trebuie să fie Legea fundamentală a statului, adică toată construcţia statului trebuie să se facă pe baza ei. Altfel spus, ţara prin cetăţenii ei, prin votul lor, trebuie să stabilească obligaţiile şi drepturile Statului.
   Acest enunţ are o mare importanţă şi se trece foarte uşor peste el în instituţiile de stat.
  Înseamnă de fapt că iniţiativa redactării unei Constituţii trebuie să revină ţării şi nu statului, chiar dacă statul face parte din ţară.
   Statul acţionează ca un sistem iar sistemele evoluează permanent spre conservarea lor.
 
  Pentru că o activitate la scara întregii ţări privind elaborarea unei Constituţii, esze dificilă şi lentă, ar trebui ca o instituţie a ţării, una de referinţă, să aibă iniţiativa.
   Sunt trei instituţii recunoscute, care nu aparţin statului (sau ar trebui să nu aparţină): Academia Română, Biserica Ortodoxă Română şi Banca Naţională a României. E drept că mai există şi Societate civilă, asociaţii, fundaţii şi sindicate. Este evident că singura instituţie care are posibilitatea să elaboreze o nouă Constituţie, este Academia Română. Deci nu Guvernul, nu Parlamentul, nu Preşedintele!
   Elaborarea Constituţiei nu este şi nu trebuie să fie un act politic, aşa cum se susţine, ci un act civil.
Prin Constituţie, Ţara trebuie să oblige  Statul:
     - să se formeze şi să evolueze între limite bine definite. În mod normal, prin votul cetăţenilor trebuie să se aleagă forma de stat (monarhie sau republică) şi regimul politic.
     - să respecte şi să protejeze  simbolurile, valorile şi drepturile ţării
     -să reprezinte politic ţara în limitele impuse de litera Constituţiei
     -să ceară Referendumul atunci când este în imposibilitate de a-şi exercita funcţiile sau când o situaţie politică, social-economică sau naturală, excede atribuţiile sale (război, revoluţie, pace, unire, uniune, destrămare, cataclisme naturale, foamete)
   Când Statul încalcă, prin politici proprii, Constituţia, el trebuie dizolvat.
  Ca urmare, Ţara trebuie să aibă un organism de control al statului, altul decât Votul, altul decât Curtea Constituţională, altul decât Parlamentul.
   Limba română este o valoare a naţiunii române care se extinde ca valoare de identitate a ţării şi obligaţie a statului de a o utiliza ca limbă oficială.
   Ca o concluzie, repet, Constituţia este un drept al Ţării, al cetăţenilor ei. Chiar dacă cetăţenia este un protocol prin care Statul certifică apartenenţa cetăţenilor la ţară, dreptul ţării trebuie exercitat de cetăţenii ei.
   Statul poate fi dizolvat, schimbat, amendat, sancţionat, dar ţara nu. Poate că se va înţelege acum de ce ţinta atacurilor noastre este statul şi nu ţara. E drept că mulţi oameni, mai ales din sfera politică, fac confuzii între stat şi ţară şi prin ignoranţa lor, ca să nu spun prostie sau chiar trădare, atacă ţara!
   Aceasta a fost în sumar, prezentarea legăturii dintre Ţară şi Constituţie.